Într-o notă a Direcției a II-a de contraspionaj economic a Securității din 6 decembrie 1989 se arăta că termocentralele pe cărbune, cu o pondere de 40% în totalul puterii instalate la nivel național, produceau în permanență cu circa 25% mai puțin decât era planificat prin decret aprobat de Ceaușescu, iar minusul de generare era compensat ″pe șest″ prin forțarea hidrocentralelor peste nivelul programat, cu riscul epuizării rezervelor din lacurile de acumulare.
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru retragerea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant” pentru 18 persoane, informează Administrația Prezidențială.
Proiectul de lege pentru introducerea disciplinei despre Revoluția din 1989, inițiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată cu vot final în Camera Deputaților. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula școlară de liceu a cursului «Istoria Revoluției din 1989 și a schimbării de regim din România».
Printre primele măsuri luate de FSN imediat după preluarea puterii în decembrie 1989 s-a numărat eliminarea măsurilor de raționalizare a consumului de electricitate, gaze și căldură al consumatorilor casnici și a supratarifelor penalizatoare pentru depășirea cotelor maxime de consum.